Simbioza

Si-a strigat fericirea atat de tare incat s-au zguduit muntii! Avea sa fie un inceput bun pentru ceea ce isi propusese sa faca, insa dintr-o data, de la un simplu mesaj primit pe telefon i s-au intunecat gandurile si totul s-a sfarsit pentru el... Uitase complet cine este si de ce se afla acolo... Isi privea palmele ca un prunc ce tocmai si le descopera si nu intelegea de ce se misca ramificatiile acelea... Si ce tine in mana dreapta? Ce e cu tableta asta neagra? "Sa o arunc! Sa scap de ea! Cine sunt? Ce sunt?"

O astepta jos, in fata casei cand toate aceste schimbari au avut loc si nu mai stia unde se afla... Iar zgomotul orasului i se parea ingrozitor! Mainile lui ii tineau capul, iar ochii ii licareau nebuneste privind speriati de jur imprejur... "Ce se intampla?" Si pana sa coboare ea, el deja era plecat... Picioarele ii alergau fara stire si il duceau... nici el nu stia unde! Ajuns intr-un parc s-a asezat pe o banca si a stat acolo minute in sir fara sa clipeasca, fara sa gandeasca... Nu era capabil sa-si adune gandurile; nu stia ce anume il adusese in starea aceea... Nu stia cine este!

"Hei! Ce faci aici? Ai cerut-o? Ha ha ha! A spus nu? Hai ca am glumit... Ce naiba! Ce-i cu tine? Daca te-ai putea vedea... Ai o privire de om nebun... Bai! Ai luat-o razna?!? Unde e? Acum o jumatate de ora te-am lasat in fata casei ei... Unde e? I-ai dat inelul? Bai, omule! Trezeste-te! Ce ai? Unde e inelul? Ce naiba? Inca il ai la tine... Ai lasat-o balta sau te-a lasat ea pe tine?" Niciun raspuns. Refuza sa vorbeasca pentru ca nu intelegea cine este cel care il ia la rost si nici macar nu stie despre cine vorbeste... Poate ca il confunda.. Dar inelul? De ce avea el un inel la el si de unde stiea asta ca el are un inel? Poate ca intr-adevar il cunoaste... "Cine esti?" "Esti nebun? Cum cine sunt? Ai luat-o razna... Omule, ce se intampla cu tine?" "..." "Mircea, ce s-a intamplat? Unde e Ioana?" "Deci eu sunt Mircea... Ioana cine este?" "Faci misto de mine? Ioana e iubita ta! Sau era... Nu stiu! Naiba sa te ia de fraier!" "..." "Ce ai?" "Nu stiu... nu stiu ce se intampla... nu stiu cine sunt... adica da, sunt Mircea. Dar ce e cu mine? M-am trezit in fata unei case mari..." "Da, eu te-am lasat acolo. E casa Ioanei... Si ce s-a intamplat?" "Nu-mi aduc aminte... Aveam ceva in mana... o tableta neagra... Stiu doar ca ma uitam la ea si... cred ca am aruncat-o..." "Ti-ai aruncat Iphone-ul? Ha ha ha! Esti nebun!" "Iphone-ul?" "Da, ba! Telefonul tau! De ce l-ai aruncat" "Nu stiu!" " Si m-ai departe ce ai facut?" " Am venit aici... si pe urma ai venit tu..." "...Poate ca ai primit un mesaj care te-a zapacit atat... Unde ai aruncat telefonul?" "Acolo de unde am plecat..." "Hai vino, mergem sa il cautam! Poate asa aflu si eu ce se intampla cu tine... Ce te-a facut sa iti pierzi mintile..."

Erau din nou in fata casei Ioanei... Ioana era in curte; a iesit imediat cand i-a vazut. "Hei, Mircea, nu trebuia sa ma iei acum doua ore? Am stat si te-am asteptat pana acum... Nici nu mai am chef sa mergem..." Era o fata frumoasa, subtirica si inalta; cu parul lung si drept, saten inchis. Ochii caprui si mari, iar buzele ei carnoase il certau acum... Era Ioana, iubita lui? ... Da, ea trebuie sa fie! Ioana! Doamne, cat e de frumoasa! "Mircea! Nici macar nu-mi raspunzi..." "Lasa-l Ioana, e nebun. A luat-o razna! Si-a aruncat telefonul acum doua ore pe aici pe undeva... Cred ca l-a sunat cineva sau a primit un mesaj... Sigur asta s-a intamplat de atat de zapacit..." "Mircea, ce e cu tine?" "Ioana... esti atat de frumoasa..." "Iubitule... hai sa iti cautam telefonul..." "De ce plangi, Ioana?" "Tu ma faci sa plang ca te porti asa..."

"Unde naiba o fi? Ioana, ia suna-l!" "Il sun..." "Parca se aude ceva... Vine de acolo! Lasa-l sa sune... Ma duc sa vad... Gata, l-am gasit!" "Hai Mircea! Sa vedem..." M-a luat de mana... "Ce mana fina ai, Ioana... Si ce frumos zambesti... De ce plangi? Nu mai plange... " "Hai, hai sa vedem telefonul..." "Spune Tudor! Ce are telefonul ala blestemat de la zapacit atat?" " Stai sa ma uit la apeluri... Nu l-a sunat nimeni... Te-a sunat el... A fost sunat de mine.... de maica-sa... de tine... Nimic ciudat... Stai sa intru in sms-uri..." " Sa nu intri in sms-urile trimise intre noi!" "Stai mai linistita... Nu alea ma intereseaza... Ultimul mesaj... e de la tine..." "Da, l-am tot sunat si i-am trimis vreo doua mesaje... Treci peste alea..." "Asa... Ce naiba? A primit un sms de la un numar... Ia sa vedem... TERMINA TOTUL CU IOANA. AM TOT ASTEPTAT SA PUI CAPAT RELATIEI DAR VAD CA DEVINE DIN CE IN CE MAI SERIOS. SA NU INDRAZNESTI SA FACI CEEA CE AI DE GAND. DACA NU PUI ACUM PUNCT, ADIO IOANA! PAC PAC!!" "Ce e asta? Mircea, de la cine e mesajul? Cum adica... sa rupem totul altfel... Altfel ce? Cine e nebunul asta? Mircea! Cine ne ameninta? Ce se intampla?" "Eu stiam ceva... Mi-a spus el acum cateva luni ca tot primeste semnale negative de la cineva... Dar nu stiam ca e atat de grav..." "Ioana..." Si bratele lui o cuprinsera pe fata si imbratisarea era atat de puternica incat ea si-a dat seama cat de mult sufera el si cat de mult o iubea... Incepu sa planga. Plangeau amandoi... "Cine e asta, Mircea?"