Cautare

A inceput sa cada puful din aripi; erau atat de moi… Moliciunea lor ma inalta spre nourii albi de vata zaharisita. Dar acum, cand vreau sa urc spre neant, ele atarna ca doua maini fara vlaga. Ma trag spre ivan, facandu-si inaltarea spre stirbirea pamantului.

Am picurat roua vietii peste ele, insa apa s-a transformat in acid care a inceput sa arda. Si tot ceea ce a fost mladios si pur a devenit pulbere de cenusa uscata de vant.

…Fara aripi am ramas un homiculus. Hoinaresc pe strazi pustii fara nume… Strazi fara nume… Asa am ramas si eu – fara nume… Aripile ma faceau inger, iar acum…, acum sunt un oarecare pe o strada oarecare. Straduta asta mica si stramta ma face sa fiu si mai lipsit de libertate; imi stirbeste logosul!

Si ce esti inger cu aripi de cenusa arsa si lipsit de logos? Te-ai putea numi om, dar un om fara grai e pierdut in umanitate. Si atunci, ce esti? Stiu. Esti o senzatie ce vine si pleaca; esti un hoinar ratacit in singuratatea-i! Si atunci, pasul tau de ce mai face umbra pamantului? De ce nu lasi sa rasara viata semanata de zambetul pueril ce iubeste o zi torida de vara? Hoinarule, zambetul lui nu sadeste in tine penele fericirii? Nu?!? A….,da. Am uitat ca ti-a fost ars si sufletul. A ramas doar un trup frumos, dar putrezit inlauntrul lui. Si frumusetea-i trecatoare, insa cel putin acum ai ramas cu ea. E tot ce ti-a mai rams din spatiul celestru. Dar pentru cat timp? Caci, nu vezi, efemeritatea timpului, nu iarta nici macar divinitatea!

Si ce ai sa faci, inger ars, cand floarea frumusetii tale o sa ofileasca? Ti se va indeplini dorinta? Vei ajunge oare in neant? Dar ce folos daca nourii vatosi te vor lasa sa cazi?

Te va macina abisul si vei ajunge o molecula, un atom…