“M-am indragostit de ceva inexistent, de o idee ce mi-a venit intr-o zi. Nu a fost niciodata, insa taria dorintei mele a facut sa se nasca o iubire.”
A iubi – tristete; sentiment juvenil ce nu-si gaseste alinare. Obsesie, poate, caci cerebelului ii scartie rotitele. Au ramas neunse – motiv al uitarii profundului sentiment: iubire.
Paratule, ti s-a spus sa iubesti si poate ai fi iubit daca te-ar fi atins uriasele aripi albe si moi ale unui inger, unul pamantean coborat din cer, doar pentru tine. Ai fi iubit, poate, prima fiinta ce avea sa urmeze drumul tau; ce avea sa calce pe umbra pasilor taisi sa sadeasca-n urma-ti roadele iubirii voastre! Ai fi putut iubi chiar si intinsul orizont, daca acesta s-ar fi apropiat de tine!
Dragoste – nisipul fierbinte al marii.
Pierdere – o briza usoara de vara.
…Si totul se opreste; in clepsidra Terrei, timpul s-a scurs.
A vrut sa fie iubit si cand i-a sosit timpul, i s-a spus ca firul dragostei si-a gasit sfarsitul infinit. A plans. Lacrimi – negare. Si a inceput sa urasca tot ce a iubit sau tot ce ar fi putut sa iubeasca. A inceput prin a-si nega existenta si a sfarsit prin acceptarea a tot ceea ce era malefic. Asa si-a inceput defaimarea.
Dezastru; monstros dezastru – tot ce atingea devenea hidos si lipsit de viata.
In el lua nastere o alta fiinta ce cunostea doar pacatul si dorinta de razbunare. Cel care, odata, si-a dorit iubirea zacea aproape mort in balta de sange a unei vene umflate de manie.
Pe cel cu ura sadita in suflet, n-avea sa-l induplece nimic. Ai fi putut crede ca era pruncul Satanei…, sau cel putin, neam cu ea.
Intr-o zi, cand Soarele iesise la plimbare pe straziile pustii si prafuite, malefica fiinta isi facu si ea simtita prezenta pe o ulita ingusta si de piatra cubica, ascutita in colturi si foarte lucioasa.
Soare – lumina – puritate. Si atunci incepu sa urasca Soarele. Ar fi vrut ca peste Univers sa cada intunericul, o cortina neagra si grea.
Intuneric – noapte. Da, daca era ceva care sa-i placa, acel ceva era noaptea. Nutrea un plan al pierderii de lumina, insa planul lui nu-si gasi materializare, lumina soarelui indarjindu-se sa fie mai puternica cu fiecare miscare pe care fiinta o facea. Folosindu-se de puterea neagra, smulse cuburile de piatra si arunca cu ele dupa Soare, insa acesta nici macar o fractiune de secunda nu si-a pierdut stralucirea. Iar asta i-a adus multa neliniste; isi dorea cu atata inversunare ca intunericul sa troneze, incat nu realiza ca ceva se intamplacu el. De ceva vreme, puterile i se sleisera, forta si taria care-l intampinasera la inceput, acum le cam pierduse. Era un cadavru ce umbla; era un zombi ce nu avea stare si hoinarea singur pe strazile infundate ale orasului.
Ii ura pe toti. Ura chiar si noaptea care reusise sa-i aline uratul singuratatii… Acum ii ura pe toti. Altadata i-ar fi iubit. Da, i-ar fi putut iubi pe toti… Dar acum… acum l-a ucis pentru totdeauna pe cel care se cuibarise in sangele unei vene muntoase.
Incordare, o clipa de slabiciune si ar fi inceput balansul; l-ar fi primit tarana la sanul ei. Oricum, omenirea isi dorea moartea lui. O,da! Si Cerul! Acolo sus, se zvonea c-ar fi singura creatura pe care Domnul a pierdut-o in totalitate. Atunci s-a gandit divinitatea sa rupa o raza de soare! Si o rupse; presera peste ea tarana. O fiinta aproape umana lua nastere. Trup de om, insa omului acesta ii crescuse in spate ceva de care doar ingerii se pot bucura.
Il vazu.era tot acolo. Incercarea lui de a nu se clatina, il facuse sa inradacineasca, adica… unghiile falangelor inferioare se prelungisera peste masura si se infipsesera cu indrazneala in lut. Tinea ochii inchisi si urechiile si le astupase cu clei – nu vroia sa vada si sa auda nimic din tot ce se intampla in jurul lui.
Probabil isi dorea o metamorfozare. Un copac, un copac cu spini puternici si plini de venin.
Insa ultima fiinta creata, il atinse cu ceva atat de moale… Deschise ochii. Alb.
…Si totusi, cel care putea iubi, nu murise. O lacrima ce incepu sa–i ude oblazul sterse dorinta metamorfozei. Facu un pas – durere – unghiile se rupsera si ramasera moarte in adincimi.
Intinse o mana tremuranda ce atinse divinele aripi. Era al lui; ii fusese trimis. Si planse.
Pierdere – o briza usoara de vara.
Dragoste – nisipul fierbinte al marii.
…Isi amintea…
Ar fi putut iubi Universul; acum da, il putea iubi. I-a fost trimis un inger, unul pamantean, doar pentru el.
“M-am indragostit de ceva ce exista; de o idee materializata in fapt, pentru totdeauna. Taria dorintei mele a facut sa nasca o iubire.” – ultimele cuvinte ale unei fiinte parate la instanta celesta, fiinta ce a invatat sa iubeasca si care a fost iubita de ingeri.
Suprema dovada a dragostei: sa fi iubit de ingeri.
A iubi – tristete; sentiment juvenil ce nu-si gaseste alinare. Obsesie, poate, caci cerebelului ii scartie rotitele. Au ramas neunse – motiv al uitarii profundului sentiment: iubire.
Paratule, ti s-a spus sa iubesti si poate ai fi iubit daca te-ar fi atins uriasele aripi albe si moi ale unui inger, unul pamantean coborat din cer, doar pentru tine. Ai fi iubit, poate, prima fiinta ce avea sa urmeze drumul tau; ce avea sa calce pe umbra pasilor taisi sa sadeasca-n urma-ti roadele iubirii voastre! Ai fi putut iubi chiar si intinsul orizont, daca acesta s-ar fi apropiat de tine!
Dragoste – nisipul fierbinte al marii.
Pierdere – o briza usoara de vara.
…Si totul se opreste; in clepsidra Terrei, timpul s-a scurs.
A vrut sa fie iubit si cand i-a sosit timpul, i s-a spus ca firul dragostei si-a gasit sfarsitul infinit. A plans. Lacrimi – negare. Si a inceput sa urasca tot ce a iubit sau tot ce ar fi putut sa iubeasca. A inceput prin a-si nega existenta si a sfarsit prin acceptarea a tot ceea ce era malefic. Asa si-a inceput defaimarea.
Dezastru; monstros dezastru – tot ce atingea devenea hidos si lipsit de viata.
In el lua nastere o alta fiinta ce cunostea doar pacatul si dorinta de razbunare. Cel care, odata, si-a dorit iubirea zacea aproape mort in balta de sange a unei vene umflate de manie.
Pe cel cu ura sadita in suflet, n-avea sa-l induplece nimic. Ai fi putut crede ca era pruncul Satanei…, sau cel putin, neam cu ea.
Intr-o zi, cand Soarele iesise la plimbare pe straziile pustii si prafuite, malefica fiinta isi facu si ea simtita prezenta pe o ulita ingusta si de piatra cubica, ascutita in colturi si foarte lucioasa.
Soare – lumina – puritate. Si atunci incepu sa urasca Soarele. Ar fi vrut ca peste Univers sa cada intunericul, o cortina neagra si grea.
Intuneric – noapte. Da, daca era ceva care sa-i placa, acel ceva era noaptea. Nutrea un plan al pierderii de lumina, insa planul lui nu-si gasi materializare, lumina soarelui indarjindu-se sa fie mai puternica cu fiecare miscare pe care fiinta o facea. Folosindu-se de puterea neagra, smulse cuburile de piatra si arunca cu ele dupa Soare, insa acesta nici macar o fractiune de secunda nu si-a pierdut stralucirea. Iar asta i-a adus multa neliniste; isi dorea cu atata inversunare ca intunericul sa troneze, incat nu realiza ca ceva se intamplacu el. De ceva vreme, puterile i se sleisera, forta si taria care-l intampinasera la inceput, acum le cam pierduse. Era un cadavru ce umbla; era un zombi ce nu avea stare si hoinarea singur pe strazile infundate ale orasului.
Ii ura pe toti. Ura chiar si noaptea care reusise sa-i aline uratul singuratatii… Acum ii ura pe toti. Altadata i-ar fi iubit. Da, i-ar fi putut iubi pe toti… Dar acum… acum l-a ucis pentru totdeauna pe cel care se cuibarise in sangele unei vene muntoase.
Incordare, o clipa de slabiciune si ar fi inceput balansul; l-ar fi primit tarana la sanul ei. Oricum, omenirea isi dorea moartea lui. O,da! Si Cerul! Acolo sus, se zvonea c-ar fi singura creatura pe care Domnul a pierdut-o in totalitate. Atunci s-a gandit divinitatea sa rupa o raza de soare! Si o rupse; presera peste ea tarana. O fiinta aproape umana lua nastere. Trup de om, insa omului acesta ii crescuse in spate ceva de care doar ingerii se pot bucura.
Il vazu.era tot acolo. Incercarea lui de a nu se clatina, il facuse sa inradacineasca, adica… unghiile falangelor inferioare se prelungisera peste masura si se infipsesera cu indrazneala in lut. Tinea ochii inchisi si urechiile si le astupase cu clei – nu vroia sa vada si sa auda nimic din tot ce se intampla in jurul lui.
Probabil isi dorea o metamorfozare. Un copac, un copac cu spini puternici si plini de venin.
Insa ultima fiinta creata, il atinse cu ceva atat de moale… Deschise ochii. Alb.
…Si totusi, cel care putea iubi, nu murise. O lacrima ce incepu sa–i ude oblazul sterse dorinta metamorfozei. Facu un pas – durere – unghiile se rupsera si ramasera moarte in adincimi.
Intinse o mana tremuranda ce atinse divinele aripi. Era al lui; ii fusese trimis. Si planse.
Pierdere – o briza usoara de vara.
Dragoste – nisipul fierbinte al marii.
…Isi amintea…
Ar fi putut iubi Universul; acum da, il putea iubi. I-a fost trimis un inger, unul pamantean, doar pentru el.
“M-am indragostit de ceva ce exista; de o idee materializata in fapt, pentru totdeauna. Taria dorintei mele a facut sa nasca o iubire.” – ultimele cuvinte ale unei fiinte parate la instanta celesta, fiinta ce a invatat sa iubeasca si care a fost iubita de ingeri.
Suprema dovada a dragostei: sa fi iubit de ingeri.
2 comentarii:
Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.
www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!
Multumesc mult pentru aprecieri, Vlad!
Am participat acum cateva luni la doua concursuri de proza scurta si nu am fost printre finalisti... Asta cred ca m-a descurajat si am neglijat blogul. Comentariul tau a venit ca o incurajare de care aveam mare nevoie. Thx! O sa incep sa scriu din nou si da, mi-ar placea o colaborare. :)
O zi cu soare!
Trimiteţi un comentariu