Speranta

Sunt in mijlocul unei tornade; totul in jurul meu se invarte…
…Si ce haos e dincolo de mine…si parca pentru cateva clipe am uitat sa mai exist si timpul s-a oprit. Totul era inghetat; tot: frunza, dobitoaca, suflare de om. Si chiar si vantul inghetase; si cea mai mica adiere se dezlipise de pe buzele copacilor ce fara ea au uitat sa mai respire. Si fara aceasta eliberare de oxigen, totul era pustiu si gol.
Sufletul meu s-a speriat de nimicirea goliciunii si a incercat sa se desprinda de ea. A luptat cu toate fortele, cele vazute si cele nevazute, dar zadarnic.
…In cele din urma a renuntat sa mai lupte. Atunci a inceput cu adevarat dezastrul! Si tot ce era inghetat s-a transformat in para de foc.
Si vantul te ardea pe spinare; si adierea care amutise inainte, era foc.
Si sufletele oamenilor erau arse, si inima, si trupul.
Se dezlantuisera cu adevarat fortele iadului.
…Dar undeva in arsul focului, licarea o lumina blanda; palpaia cu ultimile ei puteri. Era totusi o sansa pentru a salva lumea de dezastrul ce se abatuse asupra ei.
…Si ochii-mi erau indreptati spre speranta. Fara sa simt, o mana s-a lungit pentru a o atinge. Dar ea se indeparta tot mai mult…, tot mai mult…

…Si a ramas speranta o Lumina!