20.02.2010
Tu care plangi neincetat
cui dai aceste lacrimi?
Fire blajina, far' de lumina,
priveste-n urma lor si vezi.
Si pentru ce? De ce? Si ce?
Un zombi cu maini intinse,
ti-alina dor.
El stie unde spaima zace.
Cand timpul bate ceasul fix,
din mormant se scoala mortul.
Viziteaza un viu si-i cere socoteala
pentru lacrimi ce a lasat sa curga,
pentru clipele in care a promis
iubire vesnica si truda.
Iar vizitatul frica-n piept o simte
Si nici sa planga el nu poate,
caci inima i-a stat in loc,
iar ochii ii lucesc a moarte.
-Trezeste-te din agonie!,
ii striga zombi.
Ai toata viata-nainte,
nu esti pe moarte!
Dar ia aminte!
Prea multe lacrimi ai lasat sa curga!
De ce? Si pentru ce? Si ce?
-Am fost un las,
raspunde tanarul timid.
In fiecare dimineata,
privind-o cat e de frumoasa,
senina ca o zi cu soare...
Eu, m-am speriat.
Am hotarat sa plec.
Nu a simtit ea oare,
cum bate inima de tare?
Si am plecat.
Mi-e dor de ea!
De rasul ei candid,
de parul ei cel vanilat!
-Intoarce-te!, ii porunceste zombi.
-Sa ma intorc?
... Eu? Eu m-as intoarce.
Dar ea? Ea ma mai vrea?
Am sa ma intorc umil,
lasandu-mi ochii-n jos,
sub plecaciune.
...
Cand dimineata bate-n geam,
imparte lumea-n doua:
un zombi, in mormant se afunda;
un tanar, linistit,
spre casa vede drumul.
El, tanarul,
a sarutat obrazul fin.
Ochii iubitei s-au deschis.
Cu atata duiosie il privira!
Si buzele-i carnoase,
in delir,
soptira.
