Imi inec amarul intr-un pahar cu apa.
28 iulie 2011
27 iulie 2011
Poate nu m-ai iubit niciodata...
Doar mintea mea a nascocit iubire!
Cine te-a sedat cu ura?
...
Vreau o pilula de uitare.
PS. Mai bine unul singur!
26 iulie 2011
Iubind din nou aceeasi femeie
Nu era atat de vechi infinitul... A venit ploaia si a maturat toate intrebarile ce nu-i dadeau pace. Si-a adus aminte! Era ea! Femeia lui! A iubit-o doi ani si s-a stins acum douazeci de ani...
Inima si-a reinceput bataile pentru ea.
...
Imagini prafuite prind culoare.
Patru ochi priveau cu patima si doua guri nesatule se iubeau sub soare.
Erau ei; doi amorezati juvenili.
...
...
La fel de frumoasa, de parca anii nu trecusera pentru ea... ochii mari plini de vitalitate, surasul bland... doar pentru el! Iubea din nou aceeasi femeie.
18 iulie 2011
Nepatruns
Suflete plang de nepasare si inima doare!
Priveste mainile cu drag cum scriu scrisoare...
Era pentru tine gandul?
randurile insirate pe coala alba de hartie?
Si ce spunea?
...
Doresc! Iubesc! Ma doare!
...
Copil esti!
Cum, nu stiai?!
Iubirea doare!
Inchis intr-un ospiciu,
canta!
Rataceste!
E lumea lui absurda.
27 ianuarie 2011
27.01.2011
Pe obrajii unui copil se rostogolesc lacrimi de durere. In neputinta sa, omul cerseste o minune. Spera si incepe sa creada. Vrea un Dumnezeu, insa Dumnezeu intarzie sa apara. Omul plange si blesteama. "Singurul Dumnezeu sunt eu!", isi spuse. Lua pruncul in brate si alerga ca un nebun la Urgente; salvarea lui era in mainile doctorilor.
24 ianuarie 2011
Pe varf de carbune
In gandul lui ratacit de veacuri,
mainile gasira alinare.
Povesti in imagini.
Intr-o lume mizera,
cuvinte nule.
Vrea un joc cu oameni mari,
cu oameni ce-si canta iubirea!
Suflete plang de nepasare si inima doare.
Priveste mainile cum scriu scrisoare!
Nu mie, nici tie,
nici celui ce va sa vie!
Scriu doar sa fie.
22 ianuarie 2011
Actorul vietii
As putea sa traiesc oare toata viata jucand o farsa? O piesa proasta de teatru? ... Sincer nu stiu cine sunt... Care sunt eu? Ce sunt eu?
[...]
Oare am dat cu piciorul vietii? Fericirii? Oare toata viata o sa ma bantuie gandul "Ce ar fi fost daca..." Si totusi, gandindu-ma la trecut, nu regret decizia finala; regret doar ca am fost condusa de naivitate in cateva puncte ale vietii trecute. Atat.
[...]
Cu fiecare secunda ce trece ma simt tot mai straina: de mine, de tine, de celalalt, de cealalta, de toata multitudinea personajelor. Si de tot freamatul vietii in general!
Fericirea e doar o sintagma; un vis hedonic, o fantasmagorie. Poate ca... poate ca, totusi, a existat aievea... cand zmeii furau frumusete.
Astazi? Astazi fericirea nu mai exista; s-a pierdut in neant. Astazi, a ramas doar un act: mimam fericirea. Eu? Eu sunt cel mai bun actor. Rad, zambesc, iubesc - toate simple acte in piesa pe care o joc zi de zi, ora de ora, minut de minut, secunda de secunda, clipa de clipa... Si ajung sa intreb: "Cine sunt eu?", intrebare repetata la nesfarsit. De ce? Nimeni nu cunoaste actorul; se cunosc doar personajele interpretate impecabil. Noaptea, cand pleoapele se dedau lui Ene, actorul se dezbraca de personaj, isi intinde trupul si-si lasa gandul sa zburde. E el, dar nimeni nu poate sa-l cunoasca si sa raspunda framantarii: "Cine sunt eu?" Insa si in vis, singurele clipe de a fi incep sa dispara. Noaptea isi pierde linistea si urla infipta in spini, caci fiecare ratacire a sufletului devine malefica si-l doare; e transpus in lumi oculte, unde e obligat sa respire mucegai si sa se zbata in panza vaduvei. Asa e el? Un intemnitat al propriei fiinte? Caci daca, saracul actor, e cel din noapte... mai bine noaptea sa-l uite! Sa-l sara! Sa-l lase mascat pe vecie, oricum, nimeni nu-l stie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)