27 octombrie 2011
Justificare
1 septembrie 2011
Judecata
31 august 2011
18 august 2011
De zi cu zi...
1 august 2011
29 iulie 2011
Iulia Matei
uneori am impresia ca a trecut un secol
E momentul ala de maxima liniste
cand nu mai e nimic incorsetat si orice miscare
bantuie de la oase la maini
apoi ne paralizeaza intr-un mod cu totul
irespirabil.
Dimineata curge tiptil
Sar peste micul dejun beau cafeaua
si imi zic ca asta e fericirea
o inertie
pentru ca lucrurile mari se intampla
fara voia noastra si mult mai tarziu.
[...]
28 iulie 2011
27 iulie 2011
26 iulie 2011
Iubind din nou aceeasi femeie
Imagini prafuite prind culoare.
...
18 iulie 2011
Nepatruns
27 ianuarie 2011
27.01.2011
24 ianuarie 2011
Pe varf de carbune
22 ianuarie 2011
Actorul vietii
As putea sa traiesc oare toata viata jucand o farsa? O piesa proasta de teatru? ... Sincer nu stiu cine sunt... Care sunt eu? Ce sunt eu?
[...]
Oare am dat cu piciorul vietii? Fericirii? Oare toata viata o sa ma bantuie gandul "Ce ar fi fost daca..." Si totusi, gandindu-ma la trecut, nu regret decizia finala; regret doar ca am fost condusa de naivitate in cateva puncte ale vietii trecute. Atat.
[...]
Cu fiecare secunda ce trece ma simt tot mai straina: de mine, de tine, de celalalt, de cealalta, de toata multitudinea personajelor. Si de tot freamatul vietii in general!
Fericirea e doar o sintagma; un vis hedonic, o fantasmagorie. Poate ca... poate ca, totusi, a existat aievea... cand zmeii furau frumusete.
Astazi? Astazi fericirea nu mai exista; s-a pierdut in neant. Astazi, a ramas doar un act: mimam fericirea. Eu? Eu sunt cel mai bun actor. Rad, zambesc, iubesc - toate simple acte in piesa pe care o joc zi de zi, ora de ora, minut de minut, secunda de secunda, clipa de clipa... Si ajung sa intreb: "Cine sunt eu?", intrebare repetata la nesfarsit. De ce? Nimeni nu cunoaste actorul; se cunosc doar personajele interpretate impecabil. Noaptea, cand pleoapele se dedau lui Ene, actorul se dezbraca de personaj, isi intinde trupul si-si lasa gandul sa zburde. E el, dar nimeni nu poate sa-l cunoasca si sa raspunda framantarii: "Cine sunt eu?" Insa si in vis, singurele clipe de a fi incep sa dispara. Noaptea isi pierde linistea si urla infipta in spini, caci fiecare ratacire a sufletului devine malefica si-l doare; e transpus in lumi oculte, unde e obligat sa respire mucegai si sa se zbata in panza vaduvei. Asa e el? Un intemnitat al propriei fiinte? Caci daca, saracul actor, e cel din noapte... mai bine noaptea sa-l uite! Sa-l sara! Sa-l lase mascat pe vecie, oricum, nimeni nu-l stie!