Zboara! Intinde aripi si du-te! Infinitul te vrea a lui!
Doi ochi mari, rotunzi, cu gene lungi m-au privit intrebatori. Nu au citit ultimile pagini ale povestii; l-a smuls vantul cu mult timp inainte. Dar eu stiam sfarsitul! Era scrisa de mine povestea inainte de o cunoaste pe ea. O poveste de dragoste neconventionala. O poveste in care protagonistii nu traiesc fericiti pana la adanci batraneti, o poveste in care isi iau ramas bun unul de la celalalt tocmai cand dragostea este mai intensa.
Au curs lacrimi din ochii ei blajini implorandu-ma sa rescriu finalul. Sa-l rescriu? Am ramas fara pana si cerneala, fara hartie si slove! A plecat capul si lacrimile i se innodau in barbie. A inchis ochii, a tras aer in piept, si-a luat zborul. Atunci, brusc, doua maini s-au intins cersind imbratisarea ei! Un gand a inceput sa zbiere: "Ai lasat-o sa plece! De ce? De ce ai gonit-o? Numai tu cu ideile tale nebune! Esti pustiit acum. E bine? Spune, e bine??!?!" Am cazut in genunchi. Ma durea ceva inlauntrul meu. Am simtit ochii cum pulseaza sub presiune si barbia a inceput sa imi tremure involunar. Pierdusem si ultima fiinta ce indraznise sa iubeasca un fixist.
