Fulgi de nea

Stiu! Stiu ca ai tai sunt fulgii de nea! Calzi, plapanzi si puri. 

Astazi am fi ras, am fi suflat in lumanari si ne-am fi bucurat de viata! Insa... Astazi am plans. Am plans mult! Am vrut sa o sun! Sa ii spun ca stiu! Stiu cat de mult doare lipsa ta!  Orice incercare de a forma numarul ei s-a sfarsit cu plans in hohote... Nu pot! Astazi nu pot!

 E aproape un an de cand ai plecat... Lacrimi se rostogolesc cu aceeasi rapiditate si greutate ca in ziua in care ai fortat clipa.  Ne e dor de tine copil! Si de cele mai multe ori, refuzam realitatea! E greu de crezut ca nu mai esti langa ea, ca patul vostru e doar al ei acum... E atat de firava si singura! Ochii ei sunt atat de stinsi... Incearca sa fie bine; se preface ca e bine! Dar nu, nu e! Sufera de o lipsa acuta de tine! Si lipsa asta nu poate fi inlocuita de nimic si cu nimic! 

Unde esti si ce faci? Ce e dincolo de viata? 

Multumim pentru zapada! 

34

Ai spus ca la 30 vrei sa te pensionezi. Te-ai pensionat la 34. E multa liniste acum acolo unde ai ales sa pleci? Aici au rams ochi plini de lacrimi si suflete indurerate. Doi ochi rotunzi si mari plang zilnic si inima se sfasie cu fiecare clipa ce trece fara tine! Stiu ca timpul va vindeca rana... Va veni o zi in care tu vei aduce zambete iar pe chipurile noastre si ne vom aminti cu drag. Acum doare! Doare cum nu credeam ca poate sa doara! Ma doare ingrozitor durerea ochilor ei stinsi! Dar va trece! Trebuie sa treaca!

Ne e dor de tine, copil bun!

Simbioza 3

"Doamne... Copii... Ce se intampla? Tudor crede-ma ca..."
"Hei, gata? Ce ai luat bun? Tudor ti s-au lungit mainile de la alea..."
"Ha ha ha! Nu vezi cata forta am!"
"Am luat inghetata de mango!"
"Yammy! Te ajut la despachetat... Tudor vrei inghetata?"
"Da, pune-mi o portie."
"Ce ai mai luat? Mere... branza..."
"Ioana! Mi-a spus Tudor ca ceva nu e bine... Ce s-a intamplat?"
"Hm! Nu stiu nici eu mama... Nu stiu ce e... Astept sa se trezeasca Mircea... E o tipa care l-a tot sunat si i-a trimis mesaje de amentintare... Ii tot spune ca daca mai ramane cu mine... o sa fie de rau... Practic, ma ameninta pe mine. Am sunat mai devreme pe numarul de pe care a primit sms-uri, a raspun o femeie. Nu i-am recunoscut vocea. Nici Tudor nu are idee cine poate fi... Poate ca Mircea stie mai multe..."
"Mi se pare ciudat ca toate astea se intampla acum cand Mircea..."
"Cand Mircea ce, mama?"
"Cand au trecut trei ani de cand iesiti impreuna..."
"Ha ha ha! Cred ca ai vrut sa spui altceva... Ceva legat de un inel, nu?"
"Stii?"
"Am auzit ceva... Dar astept. Hm!"
"Mda... Dar ce s-a intamplat? Ce e cu Mircea?"
"Cand venea sa ma ia a primit iar un sms. De data aceasta unul mai dur... Cred ca asta l-a zapacit... Era foarte afectat cand ne-am intalnit... Noroc cu Tudor ca a fost prin preajma..."
"Si ce scrie in mesaj?"

Simbioza 2

"Ioana... Sunt obosit..."

"Tudor, il duc in casa. Trebuie sa doarma putin... Vedem dupa ce se trezeste. Poate reuseste sa se adune si sa ne spuna mai multe... Tu ce stii de mesajul asta? " "Mare lucru nu stiu... Mi-a spus acum cateva saptamani ca l-a sunat cineva sa-l ameninte... Tot legat de tine... Nu stiu ce sa spun, Ioana! O fi vreun fost de-al tau..." "Eu cu Mircea iesim de trei ani... De ce tocmai acum? Si ce nebun ameninta cu moartea? Tudor, sunt in pericol?" "Nu stiu ce sa spun... Mai e cineva acasa?" "Nu..." " Atunci mai raman putin... Hai sa il punem in pat..."

"Mircea, da-mi haina!"

"Inelul... Ioana..." "Ce inel? Despre ce vorbesti?"

"Ioana... Mircea acum cateva ore a vrut sa te intrebe ceva... Ei, hai! Te-ai inrosit!" "..."

"Ioana, eu... " "Mircea, trebuie sa dormi... Vorbim dupa... Bine? Hai... Te iubesc!" "Da... esti atat de frumoasa... Te iubesc si eu..."

"Tudor, ce se intampla? Ma tot gandesc cine poate fi si care e treaba... Un fost de al meu... Eu nu am iesit cu nimeni capabil sa faca asa ceva... Poate o fosta de lui Mircea? Orbita de gelozie?" "Se poate si asa..." "Unde e telefonul lui? Vreau sa ma uit daca mai sunt si alte mesaje..." "L-am lasat in camera." "Asteapta-ma aici. Vin imediat. Ma duc dupa telefon..." "Asa... mesajul asta tampit... Mesaje de la mine... Uite! Un alt mesaj cu un numar... Nu, e de la Stefan...Si-a schimbat numarul... Altceva... A! Cred ca am gasit. Asculta: TOT CU EA ESTI? TI-AM SPUS SA INCETEZI! Atat. Daca sun la numarul asta?" "Suna! Pune-l pe speaker! Sa vedem cine raspunde! Femeie sau barbat! Poate recunoastem si vocea..." "Suna..." "Ssssss!"

"Alo! Esti la ea, nu? Alo! De ce nu vorbesti? ... Ioana? Ioana! Tu esti, nu? Poti sa-ti iei adio de la tot! Esti ca si moarta!"

"Era femeie! Cine e nebuna asta? Il vrea pe Mircea? Sau ce? Tudor, ce se intampla?"

"... Poate Mircea ne poate lamuri... Eu credeam ca e vorba de un barbat... Ma gandeam ca e un fost de al tau... Acum nu mai inteleg nimic... Cand o fi iesit Mircea cu nebuna asta? Eu i-am cunoscut toate prietenele... Sau cel putin asa cred... Nici macar nu am putut sa recunosc vocea... Ioana, nu plange! Scapam noi de toata povestea asta! Putem mege si la politie..." "Mi-e frica... Nu ai auzit-o?" "E o nebuna care probabil a facut o pasiune pentru Mircea... Nu cred ca va trece la fapte..." "Sa vad daca mai sunt mesaje..." "Mai sunt?" "Stai... de la mine... de la mine... tot de la mine... de la tine... de la mine... Asta! MIRCEA, IOANA E O PACOSTE PENTRU TINE! LAS-O! Tudor..." "Hai, Ioana... linisteste-te! O sa se rezolve..."

"Ce faceti copii? Unde e Mircea?"

"Hei, mama! Mircea doarme putin... Nu se simtea prea bine..."

"Tudor, hai sa ma ajuti putin! Mai am in masina niste bagaje... Mi le aduci tu, te rog!"

"Sigur ca da, doamna! Imediat."

"Tudor, a cerut-o?"

"Nu, nu a apucat... S-a intamplat ceva ingrozitor... Mircea primeste niste mesaje de amenintare la adresa Ioanei..."

"Cum la adresa Ioanei? Imi ameninta cineva fata?"

"Da... se pare ca e o... femeie...Hai sa ducem astea in casa... O sa va povesteasca Ioana..."

Simbioza

Si-a strigat fericirea atat de tare incat s-au zguduit muntii! Avea sa fie un inceput bun pentru ceea ce isi propusese sa faca, insa dintr-o data, de la un simplu mesaj primit pe telefon i s-au intunecat gandurile si totul s-a sfarsit pentru el... Uitase complet cine este si de ce se afla acolo... Isi privea palmele ca un prunc ce tocmai si le descopera si nu intelegea de ce se misca ramificatiile acelea... Si ce tine in mana dreapta? Ce e cu tableta asta neagra? "Sa o arunc! Sa scap de ea! Cine sunt? Ce sunt?"

O astepta jos, in fata casei cand toate aceste schimbari au avut loc si nu mai stia unde se afla... Iar zgomotul orasului i se parea ingrozitor! Mainile lui ii tineau capul, iar ochii ii licareau nebuneste privind speriati de jur imprejur... "Ce se intampla?" Si pana sa coboare ea, el deja era plecat... Picioarele ii alergau fara stire si il duceau... nici el nu stia unde! Ajuns intr-un parc s-a asezat pe o banca si a stat acolo minute in sir fara sa clipeasca, fara sa gandeasca... Nu era capabil sa-si adune gandurile; nu stia ce anume il adusese in starea aceea... Nu stia cine este!

"Hei! Ce faci aici? Ai cerut-o? Ha ha ha! A spus nu? Hai ca am glumit... Ce naiba! Ce-i cu tine? Daca te-ai putea vedea... Ai o privire de om nebun... Bai! Ai luat-o razna?!? Unde e? Acum o jumatate de ora te-am lasat in fata casei ei... Unde e? I-ai dat inelul? Bai, omule! Trezeste-te! Ce ai? Unde e inelul? Ce naiba? Inca il ai la tine... Ai lasat-o balta sau te-a lasat ea pe tine?" Niciun raspuns. Refuza sa vorbeasca pentru ca nu intelegea cine este cel care il ia la rost si nici macar nu stie despre cine vorbeste... Poate ca il confunda.. Dar inelul? De ce avea el un inel la el si de unde stiea asta ca el are un inel? Poate ca intr-adevar il cunoaste... "Cine esti?" "Esti nebun? Cum cine sunt? Ai luat-o razna... Omule, ce se intampla cu tine?" "..." "Mircea, ce s-a intamplat? Unde e Ioana?" "Deci eu sunt Mircea... Ioana cine este?" "Faci misto de mine? Ioana e iubita ta! Sau era... Nu stiu! Naiba sa te ia de fraier!" "..." "Ce ai?" "Nu stiu... nu stiu ce se intampla... nu stiu cine sunt... adica da, sunt Mircea. Dar ce e cu mine? M-am trezit in fata unei case mari..." "Da, eu te-am lasat acolo. E casa Ioanei... Si ce s-a intamplat?" "Nu-mi aduc aminte... Aveam ceva in mana... o tableta neagra... Stiu doar ca ma uitam la ea si... cred ca am aruncat-o..." "Ti-ai aruncat Iphone-ul? Ha ha ha! Esti nebun!" "Iphone-ul?" "Da, ba! Telefonul tau! De ce l-ai aruncat" "Nu stiu!" " Si m-ai departe ce ai facut?" " Am venit aici... si pe urma ai venit tu..." "...Poate ca ai primit un mesaj care te-a zapacit atat... Unde ai aruncat telefonul?" "Acolo de unde am plecat..." "Hai vino, mergem sa il cautam! Poate asa aflu si eu ce se intampla cu tine... Ce te-a facut sa iti pierzi mintile..."

Erau din nou in fata casei Ioanei... Ioana era in curte; a iesit imediat cand i-a vazut. "Hei, Mircea, nu trebuia sa ma iei acum doua ore? Am stat si te-am asteptat pana acum... Nici nu mai am chef sa mergem..." Era o fata frumoasa, subtirica si inalta; cu parul lung si drept, saten inchis. Ochii caprui si mari, iar buzele ei carnoase il certau acum... Era Ioana, iubita lui? ... Da, ea trebuie sa fie! Ioana! Doamne, cat e de frumoasa! "Mircea! Nici macar nu-mi raspunzi..." "Lasa-l Ioana, e nebun. A luat-o razna! Si-a aruncat telefonul acum doua ore pe aici pe undeva... Cred ca l-a sunat cineva sau a primit un mesaj... Sigur asta s-a intamplat de atat de zapacit..." "Mircea, ce e cu tine?" "Ioana... esti atat de frumoasa..." "Iubitule... hai sa iti cautam telefonul..." "De ce plangi, Ioana?" "Tu ma faci sa plang ca te porti asa..."

"Unde naiba o fi? Ioana, ia suna-l!" "Il sun..." "Parca se aude ceva... Vine de acolo! Lasa-l sa sune... Ma duc sa vad... Gata, l-am gasit!" "Hai Mircea! Sa vedem..." M-a luat de mana... "Ce mana fina ai, Ioana... Si ce frumos zambesti... De ce plangi? Nu mai plange... " "Hai, hai sa vedem telefonul..." "Spune Tudor! Ce are telefonul ala blestemat de la zapacit atat?" " Stai sa ma uit la apeluri... Nu l-a sunat nimeni... Te-a sunat el... A fost sunat de mine.... de maica-sa... de tine... Nimic ciudat... Stai sa intru in sms-uri..." " Sa nu intri in sms-urile trimise intre noi!" "Stai mai linistita... Nu alea ma intereseaza... Ultimul mesaj... e de la tine..." "Da, l-am tot sunat si i-am trimis vreo doua mesaje... Treci peste alea..." "Asa... Ce naiba? A primit un sms de la un numar... Ia sa vedem... TERMINA TOTUL CU IOANA. AM TOT ASTEPTAT SA PUI CAPAT RELATIEI DAR VAD CA DEVINE DIN CE IN CE MAI SERIOS. SA NU INDRAZNESTI SA FACI CEEA CE AI DE GAND. DACA NU PUI ACUM PUNCT, ADIO IOANA! PAC PAC!!" "Ce e asta? Mircea, de la cine e mesajul? Cum adica... sa rupem totul altfel... Altfel ce? Cine e nebunul asta? Mircea! Cine ne ameninta? Ce se intampla?" "Eu stiam ceva... Mi-a spus el acum cateva luni ca tot primeste semnale negative de la cineva... Dar nu stiam ca e atat de grav..." "Ioana..." Si bratele lui o cuprinsera pe fata si imbratisarea era atat de puternica incat ea si-a dat seama cat de mult sufera el si cat de mult o iubea... Incepu sa planga. Plangeau amandoi... "Cine e asta, Mircea?"

Printre zei.

Isi doreste sa o cuprinda in brate, sa ii atinga obrazul si buzele sa-i simta caldura trupului... Va cobori pe stele! Intr-o zi, va fi a lui!

Justificare

Suntem oameni, cu sentimente intense. Insa nu clacam niciodata! Suntem niste invingatori! Simtim de multe ori dorinta de a impartasi celor dragi necazurile noastre, eliberandu-ne de frustrari si neajunsuri... Eu asez cuvintele.

Judecata

E atat de oarba si de nedreapta dragostea! De ce sa ridici capul pentru a vedea un altul decat cel pe care il ai deja? De ce crezi ca celalalt e mai bun decat al tau? Al tau! Al tau care te cunoaste si-ti suporta toate nebuniile; al tau care te iubeste chiar si atunci cand iti iesi din fire... De ce? De ce sa faci un copil sa planga? Un copil facut din dragoste cu barbatul tau; un copil care a crescut cu zambetele voastre; un copil ce nu-si poate imagina ca tu ai uitat sa mai zambesti pentru tatal lui... Cum ai indraznit sa-ti creezi vise cu un altul?!?! Dormi in patul barbatului tau, dar gandul iti zboara la cel caruia i-ai devenit metresa... Patetic! Cum de s-a ajuns aici? ... Poate ca o sa pleci... Trebuie sa decizi! Nu poti sta blocata intre doi! Vei pleca si vei regreta momentul in care inima ta a inceput sa bata pentru cel pe care l-ai ales... Esti o femeie matura, ar fi trebuit sa judeci matur! ... Pacat, un copil plange.

31.08.11

Vreau un sac de box!

De zi cu zi...

M-ai injunghiat cu vorbe grele! Te iubesc, insa infatuarea ta m-a facut sa vreau sa ma indragostesc de un altul. Nu, poate nici macar nu sunt indragostita de el, e vorba doar de atentia pe care mi-o acorda si vorbele mieroase pe care stie sa le spuna. Poate ca este un nimeni, un om paralizat de nestiinta, un om care spune doar vorbe... Vorbe... Am atat de multa nevoie de vorbe! Vorbe care sa ma faca sa ma simt din nou femeie! ... Nu am facut nimic nedemn, nimic care sa te faca sa iti fie rusine cu mine... Dar ma simt o tradatoare! Am inchis ochii si pentru o secunda am simtit ca am iar saptesprezece ani... Doamne! Nici macar copiii mei nu mai au saptesprezece ani!!! Sunt o femeie ce cerseste atentia sotului, dar el refuza sa-si vada femeia!

Praf si apa

Un copil m-a intrebat ieri:

"Ce este iarba?"

Tinea in pumni firele verzi.

Iulia Matei

Nu mai stiu ce sa-ti spun
uneori am impresia ca a trecut un secol
E momentul ala de maxima liniste
cand nu mai e nimic incorsetat si orice miscare
bantuie de la oase la maini
apoi ne paralizeaza intr-un mod cu totul
irespirabil.

Dimineata curge tiptil
Sar peste micul dejun beau cafeaua
si imi zic ca asta e fericirea
o inertie
pentru ca lucrurile mari se intampla
fara voia noastra si mult mai tarziu.

[...]

28.07.11

Imi inec amarul intr-un pahar cu apa.

Facebook

Poate nu m-ai iubit niciodata...

Doar mintea mea a nascocit iubire!

Cine te-a sedat cu ura?

...

Vreau o pilula de uitare.

PS. Mai bine unul singur!

Iubind din nou aceeasi femeie

Nu era atat de vechi infinitul... A venit ploaia si a maturat toate intrebarile ce nu-i dadeau pace. Si-a adus aminte! Era ea! Femeia lui! A iubit-o doi ani si s-a stins acum douazeci de ani...

Inima si-a reinceput bataile pentru ea.

...

Imagini prafuite prind culoare.

Patru ochi priveau cu patima si doua guri nesatule se iubeau sub soare.

Erau ei; doi amorezati juvenili.
...

La fel de frumoasa, de parca anii nu trecusera pentru ea... ochii mari plini de vitalitate, surasul bland... doar pentru el! Iubea din nou aceeasi femeie.

Nepatruns

Suflete plang de nepasare si inima doare!

Priveste mainile cu drag cum scriu scrisoare...

Era pentru tine gandul?

randurile insirate pe coala alba de hartie?

Si ce spunea?

...

Doresc! Iubesc! Ma doare!

...

Copil esti!

Cum, nu stiai?!

Iubirea doare!

Inchis intr-un ospiciu,

canta!

Rataceste!

E lumea lui absurda.

27.01.2011

Pe obrajii unui copil se rostogolesc lacrimi de durere. In neputinta sa, omul cerseste o minune. Spera si incepe sa creada. Vrea un Dumnezeu, insa Dumnezeu intarzie sa apara. Omul plange si blesteama. "Singurul Dumnezeu sunt eu!", isi spuse. Lua pruncul in brate si alerga ca un nebun la Urgente; salvarea lui era in mainile doctorilor.

Pe varf de carbune

In gandul lui ratacit de veacuri,

mainile gasira alinare.

Povesti in imagini.

Intr-o lume mizera,

cuvinte nule.

Vrea un joc cu oameni mari,

cu oameni ce-si canta iubirea!

Suflete plang de nepasare si inima doare.

Priveste mainile cum scriu scrisoare!

Nu mie, nici tie,

nici celui ce va sa vie!

Scriu doar sa fie.

Actorul vietii

As putea sa traiesc oare toata viata jucand o farsa? O piesa proasta de teatru? ... Sincer nu stiu cine sunt... Care sunt eu? Ce sunt eu?

[...]

Oare am dat cu piciorul vietii? Fericirii? Oare toata viata o sa ma bantuie gandul "Ce ar fi fost daca..." Si totusi, gandindu-ma la trecut, nu regret decizia finala; regret doar ca am fost condusa de naivitate in cateva puncte ale vietii trecute. Atat.

[...]

Cu fiecare secunda ce trece ma simt tot mai straina: de mine, de tine, de celalalt, de cealalta, de toata multitudinea personajelor. Si de tot freamatul vietii in general!
Fericirea e doar o sintagma; un vis hedonic, o fantasmagorie. Poate ca... poate ca, totusi, a existat aievea... cand zmeii furau frumusete.

Astazi? Astazi fericirea nu mai exista; s-a pierdut in neant. Astazi, a ramas doar un act: mimam fericirea. Eu? Eu sunt cel mai bun actor. Rad, zambesc, iubesc - toate simple acte in piesa pe care o joc zi de zi, ora de ora, minut de minut, secunda de secunda, clipa de clipa... Si ajung sa intreb: "Cine sunt eu?", intrebare repetata la nesfarsit. De ce? Nimeni nu cunoaste actorul; se cunosc doar personajele interpretate impecabil. Noaptea, cand pleoapele se dedau lui Ene, actorul se dezbraca de personaj, isi intinde trupul si-si lasa gandul sa zburde. E el, dar nimeni nu poate sa-l cunoasca si sa raspunda framantarii: "Cine sunt eu?" Insa si in vis, singurele clipe de a fi incep sa dispara. Noaptea isi pierde linistea si urla infipta in spini, caci fiecare ratacire a sufletului devine malefica si-l doare; e transpus in lumi oculte, unde e obligat sa respire mucegai si sa se zbata in panza vaduvei. Asa e el? Un intemnitat al propriei fiinte? Caci daca, saracul actor, e cel din noapte... mai bine noaptea sa-l uite! Sa-l sara! Sa-l lase mascat pe vecie, oricum, nimeni nu-l stie!

In cerc

“M-am indragostit de ceva inexistent, de o idee ce mi-a venit intr-o zi. Nu a fost niciodata, insa taria dorintei mele a facut sa se nasca o iubire.”
A iubi – tristete; sentiment juvenil ce nu-si gaseste alinare. Obsesie, poate, caci cerebelului ii scartie rotitele. Au ramas neunse – motiv al uitarii profundului sentiment: iubire.
Paratule, ti s-a spus sa iubesti si poate ai fi iubit daca te-ar fi atins uriasele aripi albe si moi ale unui inger, unul pamantean coborat din cer, doar pentru tine. Ai fi iubit, poate, prima fiinta ce avea sa urmeze drumul tau; ce avea sa calce pe umbra pasilor taisi sa sadeasca-n urma-ti roadele iubirii voastre! Ai fi putut iubi chiar si intinsul orizont, daca acesta s-ar fi apropiat de tine!
Dragoste – nisipul fierbinte al marii.
Pierdere – o briza usoara de vara.
…Si totul se opreste; in clepsidra Terrei, timpul s-a scurs.
A vrut sa fie iubit si cand i-a sosit timpul, i s-a spus ca firul dragostei si-a gasit sfarsitul infinit. A plans. Lacrimi – negare. Si a inceput sa urasca tot ce a iubit sau tot ce ar fi putut sa iubeasca. A inceput prin a-si nega existenta si a sfarsit prin acceptarea a tot ceea ce era malefic. Asa si-a inceput defaimarea.
Dezastru; monstros dezastru – tot ce atingea devenea hidos si lipsit de viata.
In el lua nastere o alta fiinta ce cunostea doar pacatul si dorinta de razbunare. Cel care, odata, si-a dorit iubirea zacea aproape mort in balta de sange a unei vene umflate de manie.
Pe cel cu ura sadita in suflet, n-avea sa-l induplece nimic. Ai fi putut crede ca era pruncul Satanei…, sau cel putin, neam cu ea.
Intr-o zi, cand Soarele iesise la plimbare pe straziile pustii si prafuite, malefica fiinta isi facu si ea simtita prezenta pe o ulita ingusta si de piatra cubica, ascutita in colturi si foarte lucioasa.
Soare – lumina – puritate. Si atunci incepu sa urasca Soarele. Ar fi vrut ca peste Univers sa cada intunericul, o cortina neagra si grea.
Intuneric – noapte. Da, daca era ceva care sa-i placa, acel ceva era noaptea. Nutrea un plan al pierderii de lumina, insa planul lui nu-si gasi materializare, lumina soarelui indarjindu-se sa fie mai puternica cu fiecare miscare pe care fiinta o facea. Folosindu-se de puterea neagra, smulse cuburile de piatra si arunca cu ele dupa Soare, insa acesta nici macar o fractiune de secunda nu si-a pierdut stralucirea. Iar asta i-a adus multa neliniste; isi dorea cu atata inversunare ca intunericul sa troneze, incat nu realiza ca ceva se intamplacu el. De ceva vreme, puterile i se sleisera, forta si taria care-l intampinasera la inceput, acum le cam pierduse. Era un cadavru ce umbla; era un zombi ce nu avea stare si hoinarea singur pe strazile infundate ale orasului.
Ii ura pe toti. Ura chiar si noaptea care reusise sa-i aline uratul singuratatii… Acum ii ura pe toti. Altadata i-ar fi iubit. Da, i-ar fi putut iubi pe toti… Dar acum… acum l-a ucis pentru totdeauna pe cel care se cuibarise in sangele unei vene muntoase.
Incordare, o clipa de slabiciune si ar fi inceput balansul; l-ar fi primit tarana la sanul ei. Oricum, omenirea isi dorea moartea lui. O,da! Si Cerul! Acolo sus, se zvonea c-ar fi singura creatura pe care Domnul a pierdut-o in totalitate. Atunci s-a gandit divinitatea sa rupa o raza de soare! Si o rupse; presera peste ea tarana. O fiinta aproape umana lua nastere. Trup de om, insa omului acesta ii crescuse in spate ceva de care doar ingerii se pot bucura.
Il vazu.era tot acolo. Incercarea lui de a nu se clatina, il facuse sa inradacineasca, adica… unghiile falangelor inferioare se prelungisera peste masura si se infipsesera cu indrazneala in lut. Tinea ochii inchisi si urechiile si le astupase cu clei – nu vroia sa vada si sa auda nimic din tot ce se intampla in jurul lui.
Probabil isi dorea o metamorfozare. Un copac, un copac cu spini puternici si plini de venin.
Insa ultima fiinta creata, il atinse cu ceva atat de moale… Deschise ochii. Alb.
…Si totusi, cel care putea iubi, nu murise. O lacrima ce incepu sa–i ude oblazul sterse dorinta metamorfozei. Facu un pas – durere – unghiile se rupsera si ramasera moarte in adincimi.
Intinse o mana tremuranda ce atinse divinele aripi. Era al lui; ii fusese trimis. Si planse.
Pierdere – o briza usoara de vara.
Dragoste – nisipul fierbinte al marii.
…Isi amintea…
Ar fi putut iubi Universul; acum da, il putea iubi. I-a fost trimis un inger, unul pamantean, doar pentru el.
“M-am indragostit de ceva ce exista; de o idee materializata in fapt, pentru totdeauna. Taria dorintei mele a facut sa nasca o iubire.” – ultimele cuvinte ale unei fiinte parate la instanta celesta, fiinta ce a invatat sa iubeasca si care a fost iubita de ingeri.

Suprema dovada a dragostei: sa fi iubit de ingeri.