Toti dobitocii au ales replica de agatat. De cativa ani, aceeasi.
"Spre aeroport?"
"Spre aeroport?"
28 aprilie 2010
14 aprilie 2010
25 martie 2010
A venit criza, cu valiza!
Criza a devenit un subiect pe placul tuturor. Daca pana acum, intr-o sala de asteptare (in statia de metrou, autobuz) se vorbea despre vreme, acum se dezbate subiectul: criza. Ne-am transformat cu totii in analisti financiari. Chiar si 'Nea Ion de la Cuca Macaii stie ce e criza si afirma plin de importanta, "E criza, dom'ne!"
Sunt unele societati care, in ciuda situatiei financiare, au pastrat acelasi numar de angajati si nu au micsorat salariile. Insa daca ii intrebi pe angajatii societatiilor respective daca resimt criza, ei o sa-ti raspunda cu un simplu si raspicat: "DA!"
16 martie 2010
8 martie 2010
1 martie 2010
24 februarie 2010
Altfel de versuri...
20.02.2010
Tu care plangi neincetat
cui dai aceste lacrimi?
Fire blajina, far' de lumina,
priveste-n urma lor si vezi.
Si pentru ce? De ce? Si ce?
Un zombi cu maini intinse,
ti-alina dor.
El stie unde spaima zace.
Cand timpul bate ceasul fix,
din mormant se scoala mortul.
Viziteaza un viu si-i cere socoteala
pentru lacrimi ce a lasat sa curga,
pentru clipele in care a promis
iubire vesnica si truda.
Iar vizitatul frica-n piept o simte
Si nici sa planga el nu poate,
caci inima i-a stat in loc,
iar ochii ii lucesc a moarte.
-Trezeste-te din agonie!,
ii striga zombi.
Ai toata viata-nainte,
nu esti pe moarte!
Dar ia aminte!
Prea multe lacrimi ai lasat sa curga!
De ce? Si pentru ce? Si ce?
-Am fost un las,
raspunde tanarul timid.
In fiecare dimineata,
privind-o cat e de frumoasa,
senina ca o zi cu soare...
Eu, m-am speriat.
Am hotarat sa plec.
Nu a simtit ea oare,
cum bate inima de tare?
Si am plecat.
Mi-e dor de ea!
De rasul ei candid,
de parul ei cel vanilat!
-Intoarce-te!, ii porunceste zombi.
-Sa ma intorc?
... Eu? Eu m-as intoarce.
Dar ea? Ea ma mai vrea?
Am sa ma intorc umil,
lasandu-mi ochii-n jos,
sub plecaciune.
...
Cand dimineata bate-n geam,
imparte lumea-n doua:
un zombi, in mormant se afunda;
un tanar, linistit,
spre casa vede drumul.
El, tanarul,
a sarutat obrazul fin.
Ochii iubitei s-au deschis.
Cu atata duiosie il privira!
Si buzele-i carnoase,
in delir,
soptira.
Tu care plangi neincetat
cui dai aceste lacrimi?
Fire blajina, far' de lumina,
priveste-n urma lor si vezi.
Si pentru ce? De ce? Si ce?
Un zombi cu maini intinse,
ti-alina dor.
El stie unde spaima zace.
Cand timpul bate ceasul fix,
din mormant se scoala mortul.
Viziteaza un viu si-i cere socoteala
pentru lacrimi ce a lasat sa curga,
pentru clipele in care a promis
iubire vesnica si truda.
Iar vizitatul frica-n piept o simte
Si nici sa planga el nu poate,
caci inima i-a stat in loc,
iar ochii ii lucesc a moarte.
-Trezeste-te din agonie!,
ii striga zombi.
Ai toata viata-nainte,
nu esti pe moarte!
Dar ia aminte!
Prea multe lacrimi ai lasat sa curga!
De ce? Si pentru ce? Si ce?
-Am fost un las,
raspunde tanarul timid.
In fiecare dimineata,
privind-o cat e de frumoasa,
senina ca o zi cu soare...
Eu, m-am speriat.
Am hotarat sa plec.
Nu a simtit ea oare,
cum bate inima de tare?
Si am plecat.
Mi-e dor de ea!
De rasul ei candid,
de parul ei cel vanilat!
-Intoarce-te!, ii porunceste zombi.
-Sa ma intorc?
... Eu? Eu m-as intoarce.
Dar ea? Ea ma mai vrea?
Am sa ma intorc umil,
lasandu-mi ochii-n jos,
sub plecaciune.
...
Cand dimineata bate-n geam,
imparte lumea-n doua:
un zombi, in mormant se afunda;
un tanar, linistit,
spre casa vede drumul.
El, tanarul,
a sarutat obrazul fin.
Ochii iubitei s-au deschis.
Cu atata duiosie il privira!
Si buzele-i carnoase,
in delir,
soptira.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)